DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

abate

Ads by Google:

ABÁTE1, abaţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

abáte1 s. m. 1. superior al unei abaţii. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. şi intranz. A (se) îndepărta (de la o direcţie apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. şi tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franţuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcţie, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)

A (se) abate ≠ a (se) îndrepta

ABÁTE vb. v. apuca, căşuna, năzări, veni.

ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum şi pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.

abáte s. m., pl. abáţi

abáte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. şi pl. abátă; part. abătút

A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcţie iniţială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenţii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere

A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere

ABÁ//TE ~ţi m. 1) Stareţ al unei abaţii. 2) Preot catolic. /<it. abbate

ABÁTE1, abáţi, s.m. ~ (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας şi lat. abbas, -atis) [DRAE]

ABÁTE vb. 1. A doborî la pământ, a dărâma, a da jos. 2. A devia, a îndepărta. 3. A schimba drumul. 4. (Refl.) A se opri. 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putin ă. 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.) . -Din mr. abat, istr. abotu

ABÁTE, - i s.m. Titlu dat superiorului unei aba ii. 2. Titlu onorific acordat unor preo i catolici; persoană care poartă acest titlu. -Din it. abate

ABÁTE s.m. 1. Stareţ, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].

ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcţie, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].

abáte (-t, -ătút), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putinţă. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formaţie internă a rom., plecînd de la a bate (Puşcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism şi pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate“ şi „a ciocăni“. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s.f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia“.

abáte (-ţi), s.m. – 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. – 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate. – Der. abaţial, adj. (referitor la o abaţie), din it. abbaziale; abaţie, s.f. (mănăstire condusă de un abate) , din it. abbazia; abatisă (călugăriţă care conduce o abaţie), din lat. abbatissa (sec. XIX).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten