DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

caimacam

Ads by Google:

CAIMACÁM, caimacami, s.m. 1. Locţiitor al unor demnitari (turci). ♢ Compus: caimacam-aga = locţiitor al marelui vizir. 2. Locţiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei şi Ţării Româneşti până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locţiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s.m.] – Din tc. kaymakam.

CAIMACÁM s. v. regent.

caimacám s. m. (sil. cai-), pl. caimacámi

caimacám (-mi), s.m. – 1. Locţiitor al marelui Vizir. – 2. În Muntenia şi Moldova, locţiitor al domnitorului începînd din sec. XVIII. – 3. Locţiitor al banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe ban, al cărui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. căimăcam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Şeineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam. – Der. caimacameasă, s.f. (nevastă de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce în calitate de caimacam; a guverna în interegn); caimacămie, s.f. (guvernare).

CAIMACÁM ~i m. (în evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Locţiitor al domnitorului. /<turc. kaymakam

caimacám (-mi), s.m. – 1. Locţiitor al marelui Vizir. – 2. În Muntenia şi Moldova, locţiitor al domnitorului începînd din sec. XVIII. – 3. Locţiitor al banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe ban, al cărui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. căimăcam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Şeineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam. – Der. caimacameasă, s.f. (nevastă de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce în calitate de caimacam; a guverna în interegn); caimacămie, s.f. (guvernare).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten