DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

cal

Ads by Google:

CAL, cai, s.m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie şi la tracţiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. ♢ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poştă = a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărţuită, muncită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situaţie mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereţi) = a-şi închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paştele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanţă (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână şi rea; vrăjitoare. ♢ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forţă pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de şah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic peşte marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluţ de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CAL s. 1. (ZOOL.) cabalină, (pop. şi depr.) mărţână. 2. (IHT.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) v. căluţ-de-mare. 3. (TEHN.) căluşel, război. (~ la moara de vânt.) 4. (TEHN.) scaun. (~ la scăunoaie.)

cal s. m., pl. cai, art. caii

cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciţii de gimnastică). – 3. Piesă de şah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de ţesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morţilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 şi Gramm., I, 9; Puşcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripţie de la Callatis, în Dobrogea). Totuşi, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat“, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios“, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căişor, s.m. (căluţ; şah; căluşei); căluţ, s.m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaş); căloniu, s.m. (Banat şi Trans., horn sau nişă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruţaş; scaun de tăbăcar); căluş, s.n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniţă; şevalet; botniţă prevăzută cu cuie pentru a împiedica viţeii să sugă; piesă la războiul de ţesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluş se răsuceşte o dată cu coarda şi se lansează ca efect al mişcării de răsucire); căluşel, s.m. (căluţ; mănunchi de alune; bîrne care susţin coşul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); căluşei, s.m. (carusel, căişori; joc de noroc); căluşar, s.m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduşi de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoţei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat şi plin de figuri acrobatice); căluşerească, s.f. (dans tipic din Moldova); căluşeresc, adj. (propriu căluşarilor); căluşereşte, adv. (în felul căluşarilor); căluşerie, s.f. (grup de căluşari). – DAR îl explică pe căluşar prin căluş, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În căluşei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracţiune şi la călărie. ~ pursânge. ~ şarg. ♢ ~ de bătaie a) persoană hărţuită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poştă a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situaţie mai rea de cum a fost. La paştele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereţi a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanţă (destul de) mică. ~ul râios găseşte copacul scorţos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare şi tot se poticneşte pot greşi şi cei deştepţi. ~ul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. A cunoaşte ca pe un ~ breaz a cunoaşte foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare peşte marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forţă-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de şah ce reprezintă capul şi gâtul acestui animal. /<lat. caballus

CAL- v. cali-.

Cal tanar, iute, folosit mai ale la calarie.

cal slab.iapa sclaba pintenoaga de trei picioare


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten