DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

calator

Ads by Google:

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care călătoreşte, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în ţări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător.

CĂLĂTÓR s., adj. 1. s. drumeţ, (reg.) drumaş, (Transilv.) drumar, drumătoriu, (înv.) strainic. (Un ~ obosit de drum.) 2. s. v. trecător. (Un ~ întârziat trecea strada.) 3. s. v. pasager. 4. adj. v. nomad. 5. adj. v. migrator. 6. adj. v. voiajor.

CĂLĂTÓR adj. v. efemer, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic.

călătór adj. m., s. m., pl. călătóri; f. sg. şi pl. călătoáre

CĂLĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care călătoreşte; care este în călătorie. 2) (despre păsări) Care pleacă să ierneze în ţările calde; migrator. 3) (despre popoare) Care migrează. /cale + suf. ~ător

CĂLĂT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană care călătoreşte. /căle + suf. ~ător

călătór (-oáre), adj. – 1. Care călătoreşte. – 2. (S.m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incertă. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale „drum, stradă“; însă der. prezintă dificultăţi. Suf. -tor se aplică de obicei der. verbali; şi, pe de altă parte, nu poate da naştere la rîndul său la un der. verbal, ca a călători (verbi gracia, supărător este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a supărători). Puşcariu 262 şi DAR a încercat să evite dificultatea, presupunînd că termenul călător ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar „călător“ de la udhë „drum“. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator faţă de via. Totuşi, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale şi călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginaţia populară. Călător ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvînt. Ideea de „călătorie“ era strîns legată de cea de „a călări“, cf. germ. reisen şi reiten. Dacă presupunem că lat. caballus a format aceeaşi der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul călător „persoană care merge călare“ şi, mai tîrziu, „persoană care călătoreşte“. Der. călătoreţ, adj. (care călătoreşte mult); călători, vb. (a fi călător, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); călătorie, s.f. (acţiunea de a călători); călătorit, adj. (care a călătorit mult).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten