DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

calau

Ads by Google:

CĂLẮU, călăi, s.m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiţilor la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaş. – Din ţig. kalo „negru“.

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduţ. – Et. nec.

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldişor, călduţ, încropit.

CĂLĂU s. gâde, (rar) torţionar, ucigător, (înv. şi reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnaţi la moarte.)

călău s. m., art. călăul; pl. călăi, art. călăii (sil. -lă-ii)

CĂLẮ//U ~i m. 1) Persoană care execută condamnaţii la moarte. 2) fig. Om crud; om plin de răutate. [Sil. că-lău] /<ţig. kalo

călắu (-ắi), s.m. – 1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Ţig. kalo „negru“ şi „ţigan“ (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explică prin împrejurarea că se recrutau călăi exclusiv dintre sclavii ţigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerată extrem de ruşinoasă. Cf. şi sp. caló, şi probabil lat. med. caloforcium „furcă“, de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pînă acum (Littré şi Dauzat îl consideră inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibilă der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium şi Bloch-Wartburg recunoaşte cuvîntul breton kall „testicule“). Cel mai probabil este că lat. caloforcium însemna, cum atestă glosele „furca gîdelui“. Pentru Lahovary 321, călău este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten