DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

calc

Ads by Google:

CALC, calcuri, s.n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obţinută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuş, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.

Calc ≠ galant

CALC s. decalc. (Copia pe hârtie de calc a unui desen se numeşte ~.)

calc s. n., pl. cálcuri

CALC ~uri n. 1): Hârtie de ~ hârtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hârtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte şi expresii existente în limbă. /<fr. calque

CALC s.n. 1. Copie a unei schiţe, a unui desen făcut pe hârtie specială. ♢ Hârtie de calc = hârtie transparentă de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limbă într-altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin; împrumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

CALC s. n. 1. copie a unei schiţe, a unui desen, pe hârtie specială. o hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2). (< fr. calque)


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten