DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

fala

Ads by Google:

FÁLĂ s.f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ♢ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreţie; pompă2. 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.

Fală ≠ modestie, simpleţe

FÁLĂ s. v. paradă, pompă.

FÁLĂ s. 1. v. îngâmfare. 2. (concr.) glorie, mândrie. (El e ~ ţării noastre.)

fálă s. f., g.-d. art. fálei

FÁLĂ f. 1) Atitudine de superioritate nejustificată faţă de alţii; mândrie; măreţie; semeţie; îngâmfare; înfumurare. 2) înv. Manifestare publică sărbătorească. /<sl. hvala

fálă s.f. – 1. Glorie. – 2. Pompă, fast, strălucire. – 3. Splendoare, măreţie. – 4. Mîndrie, îngîmfare, trufie. – Var. (înv. hvală, hfală). – Megl. falbă. Sl. chvala (Cihac, II, 107; Miklosich, Slaw. Elem., 51), cf. bf. fal(ba), sb. fala. În megl. direct din bg. Sec. XVII. – Der. făleţ, adj. (mîndru, trufaş), cf. sl. hvalĭcĭ, înv. şi în Trans. de Vest; făli, vb. (înv., a slăvi; refl., a se lăuda, a se mîndri), din sl. hvaliti, cf. sb. faliti, bg. falim; fălie, s.f. (înv., fast, pompă; înv., orgoliu); falnic, adj. (glorios; fastuos, magnific; mîndru, trufaş); fălnicie, s.f. (orgoliu, vanitate); fălos, adj. (fastuos; orgolios, mîndru; încrezut); făloşi, vb. refl. (a se lăuda); făloşenie, s.f. (lăudăroşenie); fulău, s.m. (lăudăros, fanfaron; romaniţă-puturoasă, Anthemis cotula), de la făli cu -ău, ca mîncău, ţingău, fugău, etc. (după Tiktin, din mag. faló „mîncău“; după Lacea, Dacor., V, 399, din mag. füll „ureche“; DAR îl consideră necunoscut). Cf. pohvală.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten