DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

falca

Ads by Google:

FÁLCĂ, fălci, s.f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feţei în care sunt fixaţi dinţii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ♢ Expr. Cu o falcă în cer şi (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gură enormă, larg deschisă pentru a înghiţi tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violenţă. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei maşini, care serveşte la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis).

FÁLCĂ s. (ANAT.) 1. v. maxilar. 2. v. mandibulă. 3. v. maxilă.

fálcă s. f., g.-d. art. fălcii; pl. fălci

FÁLC//Ă fălci f. 1) Fiecare dintre cele două oase ale feţei în care sunt fixaţi dinţii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos.Cu o ~ în cer şi (cu) alta în pământ a) cu gura larg deschisă; b) cuprins de mânie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele două părţi inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei maşini cu ajutorul căruia se prinde sau se strânge un obiect. [G.-D. fălcii] /<lat. falx, ~cis

falca

fálcă (-ắlci), s.f. – 1. Mandibulă. – 2. Obraz, faţă. – 3. Menghină. – 4. Braţ al loitrei căruţei. – 5. Talpă la sanie. – Mr., megl. falcă. Lat. falx, falcem „seceră“. Rezultatul normal, falce (cf. it. falce, prov. faus, fr. faux, cat. falx, fals, sp. falce, hoz, port. fouce) s-a păstrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold., suprafaţă egală cu 14323 m2); este însă evident că trebuie să fi circulat şi în trecut, cu sensul de „seceră“. Schimbarea semantică de la „seceră“ la „falcă“ se explică prin forma caracteristică a mandibulei (cf. sard. cavanu „mandibulă“, cavana „seceră“); dar această schimbare apare numai în rom. şi în alb. fëljkinë*falcinea. Diferenţierea fonetică între falce şi falcă se explică în general plecîndu-se de la un lat. *falca pentru ultima formă (Puşcariu 575; Candrea-Dens., 542; Densusianu, GS, II, 315; REW 3175; DAR), cf. şi rezultatul prov. falco „bucă“; este însă posibil şi să fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. fălcifalce. Der. lui falce din mag. falka „bucată“ (Dumke, Jb., XIX, 76) nu este posibilă, cf. Drăganu, Dacor., VII, 214. Der. fălcar, s.m. (la ham, căpeţea); fălcăriţă, s.f. (tetanos), numit datorită contragerii musculare care îl împiedică pe bolnav să închidă gura; fălcată, s.f. (plantă, Dorycnium herbaceum); fălcău, s.m. (lăudăros), încrucişare a lui falcă cu fulău*fălău; fălcea, s.f. (talpă de sanie; stinghii de lemn ce leagă scîndurele care formează fundul carului; la războiul de ţesut, cele două braţe ale vatalelor; la car, piesă a piscului; la meliţă, cele două scîndurele în care intră meliţa; braţ lateral la afetul tunului); fălcer, s.m. (Mold., cositor care lucrează în acord), de la falce; fălcos, adj. (cu fălci mari; mîncău); fălcuţă, s.f. (stinghie de pe fundul carului). – Din rom. provin rut. falĭča „măsură de suprafaţă“ şi falĭčarĭ „muncitor“ (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 404).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten