DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

fara

Ads by Google:

FẮRĂ, conj., prep. I. (Urmat de o propoziţie circumstanţială de mod sau de un infinitiv care îi ţine locul, are valoarea unei negaţii) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziţie concesivă sau de un infinitiv care îi ţine locul) Deşi nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârşit, e mulţumitor. 2. (Reg.; după negaţie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanţiale de mod şi atribute, conţinând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipseşte până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operaţii aritmetice de scădere) Minus, mai puţin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanţiale sociative negative) Pot eu să trăiesc şi fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanţiale instrumentale negative) A scos cuiele fără cleşte. – Lat. foras „afară“.

FĂRĂ conj. v. ci, dar, însă, numai.

FĂRĂ adv. 1. (înv.) bez. (A dat tributul, ~ plocon.) 2. v. minus.

fără prep., conjcţ.

FẮRĂ2 conj. (exprimă un raport privativ) Fără să ochească, a nimerit în ţintă. /<lat. foras

FẮRĂ1 prep. 1) (exprimă un raport privativ, indicând lipsa, privaţiunea, excluderea) Lucrează fără întrerupere. 2) mat. (exprimă un raport limitativ, indicând operaţia scăderii) Minus. Cinci fără trei. 3) (exprimă un raport de insuficienţă a unei părţi dintr-un întreg) Este ora 12 fără douăzeci de minute. /<lat. foras

fáră, fáre, s.f. (înv.) neam, ginte, naţiune; soi.

fara sens, aiurea

fara personalitate

fara aparare

fáră s.f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Puşcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), şi a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În acelaşi timp, este cuvînt incert, întrebuinţat de patru ori de Petru Maior, care foloseşte adesea cuvinte mr. (şi acesta pare a fi cazul lui fară) şi o dată într-un text popular din Haţeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc.

fắră prep. – 1. Lipsit de. – 2. În afară de, fără a ţine seama. – 3. (Conj.) Ci, dar. – Var. făr’. Mr. fără, megl. făr, fǫr, fară, istr. făr de. Lat. fŏrās (Puşcariu 581; Candrea-Dens., 549; REW 3431; DAR); cf. vegl. fure, it. fuora, fuori, prov. for(a)s, v. fr. fors, (fr. hors), sp. fuera, port. foras. Var. făr ar putea reprezenta lat. foris. Cf. şi afară. – Intră în compunerea anumitor cuvinte, ca fărărelege, s.f. (nelegiuire), format pe baza sl. bezakonije; fărălegi, vb. (înv., a comite un sacrilegiu sau o nelegiuire).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten