DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

habauc

Ads by Google:

HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ♢ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o ţintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka şi năuc.

HĂBĂÚC adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

HĂBĂÚC adj. v. ameţit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.

hăbăúc adj. m., pl. hăbăúci; f. sg. hăbăúcă, pl. hăbăúce

HĂBĂÚ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival pop. 1) Care nu poate judeca limpede fiind într-o stare de tulburare temporară; buimac; năuc; zăpăcit. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsa de inteligenţă; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot. /<ung. habóka

hăbăúc (-că), adj. – Prost, tont, nătîng. Mag. habóka, cu finalul alterat de încrucişarea cu năuc (DAR). După Cihac, II, 133, din sl. gybŭkŭ „flexibil“. – Der. hăbăuci, vb. (a prosti); hăbăucie, s.f. (prostie).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten