DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

hac

Ads by Google:

HAC1, (2) hacuri, s.n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulţumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.

HAC2, hacuri, s.n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălţămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se opreşte brusc respiraţia. – Onomatopee.

HAC s. v. leafă, remuneraţie, retribuţie, salariu.

hac (răfuială) s. n., pl. hácuri

hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri

hâc interj.

HÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiţă sau când i se opreşte brusc respiraţia). /Onomat.

HAC2 ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălţămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak

HAC1 n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.

hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târşi, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.

hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putinţă, modru; asemănare, pereche.

hac (-curi), s.n. – Retribuţie, remuneraţie, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept“ (Şeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se foloseşte numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).

hac (-curi), s.n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).

hac (-curi), s.n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten