DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

haiducie

Ads by Google:

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tâlhărie.

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

HAIDUCÍE f. 1) (în principatele dunărene şi în Peninsula Balcanică) Mişcare antifeudală şi antiotomană a haiducilor. 2) Viaţă de haiduc. /haiduc + suf. ~ie

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Atenţie!

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, turela, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. >>>>>>>>>>MUIE STEAUAAAAAA<<<<<<<<<<<<

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – .


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten