DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

hain

Ads by Google:

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

Hain ≠ milos, milostiv

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

HAÍN adj. v. trădător.

haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care şi-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

haín (-nă), adj. – 1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Şeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoţ“, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s.f. (trădare; rebeliune, răzmeriţă); hainlîc, s.n. (trădare). Sec. XVII, toţi der. sînt înv.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten