DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

halca

Ads by Google:

HALCÁ, halcale, s.f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, suliţa la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuşi. – Din tc. halka.

HÁLCĂ, hălci, s.f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

HÁLCĂ s. ciozvârtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mâncat o ~ de miel.)

halcá s.f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále

hálcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci

HÁLCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka

hálcă (-ắlci), s.f. – Bucată, porţiune, mai ales de carne. Mag. halk „aşchie“ (DAR). – Der. halcată, s.f. (Munt., bucată), probabil prin încrucişare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a şlefui); hălcitor, s.n. (rindea).

halcá (-ále), s.f. – 1. Inel, belciug. – 2. Joc vechi, asemănător cu jocul de arşice din Spania. – Mr. hălcă. Tc. (h)alka (Şeineanu, II, 199; Lokotsch 801; Ronzevalle 82), cf. ngr. χαλϰᾶς, alb. halkë, bg., sb. halká.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten