DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

han

Ads by Google:

HAN1, hani, s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli şi preluat de suveranii multor ţări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hăn.

HAN2, hanuri, s.n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeţii (cu caii şi căruţele lor). – Din tc. han.

HAN s. (IST.) han-tătar.

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. şi Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

han (persoană) s. m., pl. hani

han (local) s. n., pl. hánuri

HAN2 ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie şi cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii şi căruţele. /<turc. han

HAN1 ~i m. ist. (în unele ţări din Orient; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hăn

han

han (-nuri), s.n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Şeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane. – Der. hangiu (mr. hăngi), s.m. (persoană care ţine un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiţă (var. hangioaică), s.f. (nevastă de hangiu; femeie care ţine un han).

han (-ni), s.m. – Titlu purtat de conducătorii tătări. Tc. (tăt.) han (Şeineanu, II, 203), cf. rus. chan, fr. khan, sp. kan. – Der. hănie, s.f. (demnitate de han); hănesc, adj. (propriu unui han); hănesc, adj. (propriu unui han); hantătar, s.m. (han).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten