DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

hap

Ads by Google:

HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghiţirea rapidă a ceva. – Onomatopee.

HAP2, hapuri, s.n. (Pop. şi fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de caşetă, pentru a putea fi înghiţit uşor. ♢ Expr. A înghiţi (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

HAP s. v. bulin, caşetă, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă.

HAP interj. v. haţ!

hap interj.

hap s. n., pl. hápuri

HAP1 interj. (se foloseşte, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs la înghiţirea sau apucarea bruscă a ceva). /Onomat.

HAP2 ~uri n. pop. Preparat medicamentos dozat în formă de pastilă sau capsulă. /<turc. hap

hap2, hápuri, s.n. (reg.) măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiţi. Creaţie expresivă, cf. sl. chapati „a muşca“, rut. chapati „a apuca“, mag. happolni „a înghiţi“, germ. happen, schnappen „a apuca“, fr. happer „a înhăţa, a prinde“, ngr. χάπτω „a înghiţi“. – Der. hăpăi, vb. (a înghiţi); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiţi) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiţi); înhulpa, vb. (a înghiţi); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins“; hapcă, s.f. (cîrlig de undiţă; forţă, violenţă), în Trans. hábocă, format ca japcă şi poate influenţat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, muşcătură“ sau rut. chapka „cursă de şoareci“, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s.m. (prost, bleg), pe care Şeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu“, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpşi, vb. (Olt., a înghiţi); hopşi, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s.n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca“; hapucă, s.f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparţine aceleiaşi rădăcini expresive hăbuc, s.m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica“, şi cu hăbuc, s.n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s.f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.

hap (-puri), s.n. – Pilulă. – Mr. hapă. Tc. hap (Şeineanu, II, 205; Röesler 606; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάπι, alb., bg. hap.

hap (-puri), s.n. – Minereu mărunt spălat. Mag. háp (DAR). În Trans.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten