DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

hara

Ads by Google:

HÂRĂ, hâre, s.f. (Reg.) Ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ♢ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicţie, cu dorinţa de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuţie, disensiune, dispută, diver-genţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînţele-gere, păduche, vrajbă, zâzanie.

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre

HÁRA: ~-para adv. În neorânduială. ♢ A face ~-para a) a produce dezordine; b) a face un lucru de mântuială. /Onomat.

hấră, hấre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreaţa oilor şi viţeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreaţa omului, tărâţă. 7. boală de piele; rapăn.

hára interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca şi ideea de a sfîşia. Creaţie expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s.f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăţi, pe părţi), ultima formă încrucişată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi“ (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s.n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s.f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s.n. (scîrţîit, scrîşnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăţi, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a ţipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s.f. (agitaţie), cf. forfoteală; harhotă, s.m. (vorbăreţ), cf. forfotă; harhar, s.m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată“ care pare a proveni din rom.; harhălău, s.m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s.f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s.f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influenţa lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune“); hartan, s.n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanţă; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîşia, a sfîrteca), var. cu influenţa lui harta-parta.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten