DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

iarba

Ads by Google:

IÁRBĂ, (2) ierburi, s.f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părţile aeriene verzi, subţiri şi mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ♢ Expr. Paşte, murgule, iarbă verde = va trebui să aştepţi mult până ţi se va împlini ceea ce doreşti. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preţ, neapărat. ♦ Nutreţ verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ♢ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajişte. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare şi cu flori verzi, care creşte pe fundul mării şi ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapiţerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaştei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită peţiolului lung) plutesc la suprafaţa apei, şi cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice uşă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obţinut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dinţate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creaţă = izmă-creaţă; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subţiri, cu frunze înguste şi flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată şi întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase şi flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă şi ramificată, cu frunze mari şi flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi şi albe-roşietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănăraşului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui şi seminţele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii şi cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase şi cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dinţate şi cu flori brune-purpurii pe dinafară şi galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare şi flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse şi cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roşie = plantă erbacee cu tulpina roşiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate şi cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-şarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roşii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roşietice (Veronica latifolia); c) broscariţă; iarba-şopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale şi flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe faţa superioară şi pe margini păroase şi cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de puşcă. – Lat. herba.

IARBĂ s. v. praf de puşcă, pulbere.

IÁRBĂ s. (BOT.) iarba-broaştei (Hydrocharis mor-sus-ranae) = (reg.) limba-broaştei, muşcatul-broaştelor; iarba-cănăraşului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-căprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-ţelină, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vântului, iarbă-câinească; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) păiuş, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioancă, rânduniţă; iarba-găii (Picris hieracioides) = (reg.) amăruţă; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferăstrău, mălăoi, rujă; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) şerlai; iarba-şarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) şopârliţă, ventrilică; b) (Echium vulgare) (rar) viperină, (reg.) ochiul-mâţei; iarbă-albă (Phalaris arundina-cea) = (reg.) ierbăluţă, panglici (pl.), panglicuţă, iarba-boierului, iarbă-creaţă; iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) gălbenele (pl.), floare-de-lingoare, mărul-cucului, rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = zegras; iarbă-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisă, verzişoară, iarbă-grasă; iarbă-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarbă-grasă (Portulaca oleracea) = (reg.) graşiţă, porcină, iarbă-de-grădină; iarbă-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coadă-de-găină; iarbă-puturoasă (Bifora radians) = puciognă, (reg.) scărişor, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă; iarbă-roşie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioară; iarbă-usturoasă (Teucri-um scordium) = (reg.) dumbeţ, ustoroi-de-lac.

iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi

IÁRB//Ă iérburi f. 1) Orice plantă erbacee (sălbatică) cu frunze verzi şi flexibile (care serveşte, de regulă, drept hrană pentru animale). ♢ ~-creaţă mentă. ~a dracului tutun. ~ rea a) iarbă otrăvitoare; b) iarbă care invadează culturile, împiedicându-le să crească. ~a-fiarelor plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, având frunze opuse alungite şi flori albe, gălbui sau verzui. ~-grasă plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze cărnoase lucioase şi flori albe sau galbene, folosită în scopuri medicinale. ~-de-Sudan plantă erbacee exotică, cu tulpină erectă înaltă, cu frunze înguste şi lungi, cultivată pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbărie. ♢ Câtă frunză şi ~ în număr extrem de mare. A căuta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a căuta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetaţie naturală sau cultivată de plante erbacee (de obicei de aceeaşi specie) mărunte şi dese. 4) Nutreţ din astfel de plante erbacee proaspăt cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

iárbă s.f. – 1. Nume generic dat plantelor folosite pentru hrana animalelor. – 2. Pajişte, gazon. – 3. Plantă. – 4. Plantă medicinală, leac. – 5. Praf de puşcă. Mr., megl. iarbă, istr. iorbe. Lat. hĕrba (Puşcariu 757; Candrea-Dens., 796; REW 4109; DAR), cf. it., prov. erba, fr. herbe, sp. hierba, port. herva). Forma de pl. ierbi, în mod tradiţional şi ierburi, formaţie modernă care tinde să o substituie pe cea anterioară. Puşcariu 757 (urmat de Meyer-Lübke, Schicksal des lat. Neutrums, 58 şi Caragaţă, BF, III, 39), crede că ierburi este în realitate pl. *ervŏra, de la ervum; opinie greşită, întrucît astfel de formaţiuni sînt frecvente în rom., cf. treabă, pl. trebi şi treburi; ceaţă, pl. ceţe şi ceţuri; tratament care se explică prin nuanţa colectivă de -uri (cf. şi Graur, BL, V, 64). Der. ierbărie, s.f. (plante ierboase, buruieni; provizie de praf de puşcă); ierbot(ăc)ină, s.f. (bălărie); ierbar, s.n. (rumen, despărţitură la stomacul ierbivorelor; colecţie de plante); ierbar, adj. (care are multă iarbă); ierbărit, s.n. (impozit pe locurile de păşune; impozit pe vînzarea de cai sau de vite); ierbos, adj. (cu iarbă; erbacee); înierba, vb. (a creşte iarba; a trata vitele bolnave cu spînz sau cu alte plante medicinale; refl., a mina). Ierbar are dubletul neol. erbar, s.n. (colecţie de plante), cf. erbivor, adj., din fr. herbivore.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten