DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

idiot

Ads by Google:

IDIÓT, -OÁTĂ, idioţi, -oate, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de idioţie; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale fiinţelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.

IDIÓT, -OÁTĂ adj., s. m. f. (om) lipsit complet de inteligenţă; cretin. (< fr. idiot, lat. idiota)

IDIÓT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tâmpit, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. şi Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tâmpit. (O glumă ~oată.)

idiót adj. m., s. m. (sil. -di-ot), pl. idióţi; f. sg. idioátă, pl. idioáte

IDI//ÓT ~oátă (~óţi, ~oáte) şi substantival (despre persoane) 1) Care suferă de idioţie; cu capacităţi mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tâmpit; stupid; ne-rod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot

IDIÓT, -OÁTĂ adj., s.m. şi f. (Om) lipsit complet de inteligenţă; tâmpit. [Pron. -di-ot. / < fr. idiot, lat. idiota, gr. idiotes].

idiót (-oátă), adj. – Cretin, tîmpit. Fr. idiot. – Der. idioţie, s.f. (debilitate mintală maximă); idioţenie, s.f. (idioţenie; tîmpenie); idiotism, s.n., din fr., şi înainte (sec. XVIII) din gr. ἰδιωτισμός. – Comp. idiomel, adj. şi s.n. (imn bisericesc cu melodie proprie), din ngr. ἰδιόμελος.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten