DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

jaba

Ads by Google:

JÁBĂ interj. v. marş.

jábă s. f.

JÁBĂ f. Boală a oilor care provoacă somnolenţa şi învineţeşte carnea. /Orig. nec.

jábă (-be), s.f. – Boală a oilor şi cîinilor, un fel de aftă. Bg. žaba „borască; boală, aftă“ (DAR). Der. au fost trataţi din punct de vedere expresiv. – Der. jebos, adj. (bolnav, moleşit). Aceleiaşi surse sl. îi aparţin jabie, s.f. (muşchi, Polytrichum perigoniale), din sl. žablija „de broască“, datorită asemănării sale cu ouăle de broască; jalbă, s.f. (plantă, Pyrola secunda; boală, aftă), pe care DAR îl pune în legătură greşit cu jale „salvie“; jabrină (var. jebrină, mr. jaghină), s.f. (algă), din bg. žabina „ouă de broască“, cf. rut. žaburina „algă“; jabrac, s.m. (leneş, haimana); janghină, s.f. (mîrţoagă), cu pronunţarea regională bighi (semantismul, plecînd de la ideea de „boală, aftă“ › „animal bolnav“ › „animal inutil“); janghinos, adj. (om bolnav, sfrijit; îngîmfat); japşe (var. japcă, japină), s.f. (iaz, baltă), cf. bg. žabište „loc cu multe broaşte; baltă“; jap, s.m. (bătrîn ramolit); japiu, s.m. (zgîrcit, venetic, om de curînd îmbogăţit); japiu, s.n. (perniţă de cele două părţi ale şeii de călărit); japchin (var. japchină), s.n. (tumoare, furuncul, rană); jepchinos, adj. (jegos, rîios); japiţă, s.f. (parte a plugului; zăpăcit, aiurit), din bg. žapica „broască“ şi „japiţă de plug“ (Weigand, JB, XIX, 137); jughină, s.f. (jegos); javră (var. jabră, javlă), s.f. (căţel, potaie; om zăpăcit), pare var. de la jabă, cu infixul r, ca în jabrină (în fonetism este posibil să fi influenţat tc. yavru „căţel, pui“); jevri, vb. (a lătra; a trăncăni). Pentru javră, a cărei legătură cu jabă a fost indicată numai de Scriban, s-au propus alte soluţii: din sl. žebrati „a cerşi“ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 156); de la jevri şi acesta din sl. živorati „a trăi“, cu semantismul lui jivină (Philippide, Principii, 297); creaţie spontană, care imită sunetele scoase de cîine, cf. poitev. jabrailler „a urla“ (Şeineanu, Chien, 224); din rut. žavra „cîine jigărit“ (Tiktin; DAR; Candrea). Totuşi, Candrea, Elemente, 405, credea că rut. provenea din rom. Aceleiaşi familii îi parţine: jarpăn (var. jerpan), s.m. (mîrţoagă), reducere de la jerpănos, adj. (jegos), cf. jepchinos; japcă (var. jepciu), s.f. (costum); jarcă, s.f. (piele uzată sau de calitate proastă; babă ramolită; animal bătrîn şi inutil), probabil în loc de *jarpcă (DAR), cf. sb. žavka „piele“; jarcalete, s.m. (haimana, vagabond); jarcalău, s.n. (zdreanţă); jerchinos, adj. (zdrenţăros); jerpeli, vb. (a roade, a uza, a deteriora), cu suf. expresiv -li, pe baza lui jerpan (după Cihac, II, 156 şi Bogrea, Dacor., IV, 825, din pol. szarpanina „acţiunea de a sfîşia“, care pare mai puţin probabilă). Toate aceste cuvinte indică un tratament expresiv, care i-a făcut pe autorii DAR să admită prezenţa unei rădăcini expresive jarp-, cf. jart.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten