DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

jar

Ads by Google:

JAR1 s.n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescenţă care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jarişte. ♦ P. ext. Arşiţă, dogoare. ♦ Fig. Fierbinţeală, febră; suferinţă arzătoare. – Din sl. žarŭ.

JAR2 s.n. Părul scurt de pe partea din faţă a capului şi de pe extremităţile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.

JAR1 s. n. păr scurt de pe faţa şi de pe extremităţile membrelor, la ovine. (< fr. jarre)

JAR2 s. n. vas mare de gresie. (< fr. jarre, engl. jar)

JAR s. jăratic, jărăgai, (reg.) jeg, (prin Mold. şi Transilv.) şperlă, (înv.) jariste. (~ din sobă.)

JAR s. v. arşiţă, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbinţeală, friguri, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpuşeală.

jar (cărbuni, păr) s. n.

JAR n. 1) Cărbuni incandescenţi care ard fără flacără; jăratic. 2) Căldură foarte mare, emanată de o sursă; dogoare. 3) fig. Temperatură ridicată a corpului (ca indice al îmbolnăvirii); febră; fierbinţeală. /<sl. žaru

JAR1 s.n. (Zool.) Păr scurt de pe partea din faţă a capului şi de pe extremităţile membrelor la ovine. [< fr. jarre].

JAR2 s.n. (Liv.) Vas mare de gresie. [Pl. -uri. / cf. fr. jarre, engl. jar].

jar, járuri, s.n.(reg.) Jalon făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure); ţiu, marcaj.

jar (-ruri), s.n. – Cărbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar şi sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s.n. (ţăruş, jalon), din sb. zar. – Der. jarişte, s.f. (jar; cenuşă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porţiune de pădure arsă); jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteţi, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lăţimii), ultimul sens de la jeruitor, s.n. (vătrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s.n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jăratec; jeregai (var. jărăgai), s.n. (jar; arsură, usturime), a cărui der. nu este clară (după Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; după DAR, din sl. žegati „a arde“ încrucişat cu jar), cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din sl., însă cf. împotrivă Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigăraie.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten