DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

laibar

Ads by Google:

LÁIBĂR, laibăre, s.n. 1. Haină ţărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp şi de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă şi largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.

LÁIBĂR s. v. jiletcă, pieptar, vestă.

LÁIBĂR s. mintean, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Tpansilv., Ban. şi Mold.) căput. (~ purtat de ţărani.)

láibăr s. n., pl. láibăre

LÁIBĂR ~e n. Haină ţărănească (de postav) scurtă până în talie şi, de obicei, fără mâneci. [Sil. lai-] /<săş. leibel

láibăr (-re), s.n. – 1. Vestă, jiletcă. – 2. Veşmînt lung, caracteristic unor evrei din Orient. Săs. leibel (Borcea 195). – Der. laibărac, s.n. (veston, scurtuc), din germ. Leiberrock, prin substituire cu suf. -ac (Puşcariu, Jb., XVIII, 118).


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten