DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

maciuca

Ads by Google:

MĂCIÚCĂ, măciuci, s.f. 1. Bâtă mare, mult îngroşată (şi adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ♢ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroşată şi rotunjită a capătului unui ciomag sau, p.ext., a altor obiecte. ♦ P.ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciţii de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.

MĂCIÚCĂ s. v. baston, cârjă, prisnar, prâsnel, sfârlează, titirez.

MĂCIÚCĂ s. 1. v. ciomag. 2. v. mai. 3. v. măciulie.

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

MĂCIÚ//CĂ ~ci f. 1) Băţ lung şi gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; ciomag. ♢ A i se face cuiva părul ~ a fi cuprins de groază; a se speria foarte tare. 2) înv. Armă primitivă de luptă constând dintr-un astfel de băţ. 3) Lovitură dată cu un asemenea băţ. /<lat. matteuca

măciúcă (-ci), s.f. – 1. Ciomag, bîtă. – 2. Aparat de gimnastică. – Var. (Trans., Banat) mocioacă. Mr. măţucă, megl. măcioc, măciucă, ceamugă. Formaţie expresivă, bazată pe rădăcina măc-, cf. moacă şi celelalte ex. adăugate acolo; format ca şi căciulă din coc (cf. măciulie faţă de căciulie, şi pentru alternanţa suf., năpîrcă faţă de şopîrlă). Forma iniţială trebuie să fi fost măciugă, cf. măiug, svîrlugă şi megl. Pentru valoarea expresivă, cf. sp. machuca „mai“, machucar „a lovi cu ciomagul“, bazate pe aceeaşi idee de „obiect rotund“ (Corominas, III, 393). În mod tradiţional se admite că e vorba de un lat. *matteuca, cf. v. port. massuca, fr. massue, picard. machuque (Philippide, Principii, 63; Puşcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este greu de admis, bazîndu-se pe un lat. mateola, rara şi puţin atestat, şi pe suf. -uca, socotit de origine galică. Der. măciucaş (var. măciucar), s.m. (bătăuş); măciucat, adj. (care are la capăt o sferă); măciucos, adj. (în formă de măciucă); măciulie (var. Banat mociolie), s.f. (sferă, cap, bulb); cf. it. maciulla (var. Trans. băciulie, bociulie, pare să se explice prin încrucişarea cu mag. bötök „bumb, boboc“, cf. Tiktin); maşcat (var. măşcat, megl. măcicat), adj. „grăunţos“, în loc de măci(u)cat (Densusianu, GS, VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag. magvas „granulat“. – Din rom. provin bg. mačuk, mačak (Capidan, Raporturile, 208), sb., cr., slov. macuga (Candrea, Elemente, 403), rut. mačug, pol. macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz, Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 şi Cihac, II, 671, rom. provine din ngr.), mag. macsuka, matyuka.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten