DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

maestru

Ads by Google:

MAÉSTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calităţi excepţionale şi contribuţii valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ♢ creator al unei şcoli sau al unui curent. o ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ♢ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ♢ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase. o ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. II. s. n. registru de contabilitate conţinând conturile sintetice, în care se înscriu operaţiile economice şi financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)

MAÉSTRU s. v. cartea mare.

MAÉSTRU s. 1. (pop. şi fam.) meşter. (~ul Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. v. as. 4. maistru.

maéstru (persoană foarte competentă într-un domeniu, titlu, grad ierarhic) s. m., art. maéstrul; pl. maéştri, art. maéştrii

MAÉ//STRU ~ştri m. 1) Persoană care manifestă măiestrie (de obicei în dans, muzică, sport) şi care instruieşte pe alţii în domeniul respectiv. 2) Persoană cu calităţi deosebite şi cu contribuţii valoroase într-un anumit domeniu (mai ales în arte). /<it. maestro

MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată şi de învăţată; învăţat, savant. ♢ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei şcoli sau al unui curent literar ori ştiinţific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase. ♢ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

măéstru (-eástră), adj. – 1. (Înv.) Înţelept, cult, învăţat. – 2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var. măiestru. Lat. magĭster (Puşcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare *maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v .fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clară. E dublet al lui maestru, s.m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s.m. (meseriaş, meşteşugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui meşter şi al lui magistru, s.m. (profesor), din lat. magister. Der. măiastră, s.f. (zînă); siastră, s.f. (zînă) a cărei der. nu este clară (după Drăganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotrivă REW 5229); măestreţ, adj. (înv., viclean, şiret, prefăcut); măestri, vb. (a executa artistic); măestrie, s.f. (înv., înţelepciune, ştiinţă; artă, tehnică; iscusinţă; maşină, mecanism, invenţie); nemăestrit, adj. (natural); magistral,, adj., din fr.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten