DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

magar

Ads by Google:

MĂGÁR, măgari, s.m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare şi urechile lungi, întrebuinţat ca animal de povară şi de tracţiune; asin (Equus asinus). ♢ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situaţie precisă, a nu aparţine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpăţânat sau obraznic. – Cf. alb. m a g a r, bg. m a g a r e.

MĂGÁR s. (ZOOL.; Equus asinus) asin, (reg.) măgăreţ, (glumeţ) urecheat, urechilă.

MĂGÁR s. v. capră, popă.

măgár s. m., pl. măgári

MĂGÁR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu urechi mari, cu coamă bogată, folosit ca animal de povară; asin. ♢ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situaţie precisă, clară. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. Om prost, încăpăţânat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare

măgár (-ri), s.m. – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creastă de acoperiş la casele ţărăneşti. – 3. Lichea, secătură. – Megl. măgar. Lat. ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgarun măgar; cf. fr. onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezenţa măgarilor sălbatici în România în vechime, cf. Giurescu, Istoria românilor, I, 7 şi Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se menţinuse aproape peste tot der. din ngr. γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Puşcariu, Lr., 278), cf. alb. gomar (după Tiktin, ngr. şi alb. duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, consideră originea acestui cuvînt drept necunoscută; după Lahovary 333, ar trebui căutată în limbile preindo-europene. Der. măgăreaţă, s.f. (măgăriţă); măgăriţă, s.f. (femela măgarului); măgărar, s.m. (păzitor de măgari); măgăresc, adj. (de măgar); măgăreşte, adv. (ca măgarii); măgări, vb. (a maltrata, a umili); măgărie, s.f. (murdărie, nedelicateţe); măgăroi, s.m. (măgar mare); măgăroi, s.n. (stog, grămadă). Din rom. provin alb. magar, f. magarits, bg. magare „asin“, magareški „măgăresc“, magareština „măgărie“, magarica „măgăriţă“, magarija „măgărie“, magarosvam „a certa“, sb., cr., slov. magarac, f. magarica (sec. XVII), magaričar „varietate de stejar“, magarčev „măgăresc“, magarčiti „a insulta, a-l face măgar“.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten