DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

obiectiv

Ads by Google:

OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conştiinţei omeneşti şi independent de ea. ♢ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susţine existenţa unei idei absolute, mistice, independente de conştiinţa omenească şi prin a cărei dezvoltare ia naştere lumea materială. 2. Care are însuşirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detaşat de impresii subiective; nepărtinitor, imparţial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S.n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcţia unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porţiune de teren, localitate, fortăreaţă etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Ţintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, ţintă, ţel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

Obiectiv ≠ subiectiv

OBIECTÍV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauză. 5. s. v. scop. 6. s. v. ţintă. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.

obiectív adj. m. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectívi; f. sg. obiectívă, pl. obiectíve

obiectív s. n. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectíve

OBIECTÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă exactitate în procesul de reflectare a realităţii; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opoziţie cu subiectiv) Care există în afara conştiinţei şi independent de ea; cu existenţă independentă. /<fr. objectif

OBIECTÍV1 ~e n. 1) fiz. Lentilă (sau sistem de lentile convergente), făcând parte dintr-un aparat optic (lunetă, microscop, aparat de fotografiat etc.), care este orientată spre obiectul supus cercetării. 2) Punct asupra căruia este orientată o operaţie militară; ţintă. 3) fig. Scop precis spre care tinde cineva. /<fr. objectif

OBIECTÍV s.n. 1. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie ţinta unei acţiuni militare. ♦ Ţinta asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. Întreprindere, uzină, construcţie etc. care urmează să fie realizată. ♦ Loc care prezintă interes pentru turişti. ♦ (Fig.) Scop, ţel, ţintă. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].

OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. s u b i e c t i v) Existent în afara conştiinţei omului şi independent de ea. 2. Imparţial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].

OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conştiinţei şi independent de ea. 2. imparţial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ţinta unei acţiuni militare. ♢ ţintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcţie etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turişti. 5. (fig.) intenţie, scop, ţel, ţintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

obiectiv profesional

obiectiv profesional


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten