DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

obliga

Ads by Google:

OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. şi refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-şi lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.

ÓBLIGĂ, obligi, s.f. (Înv.) Cambie, poliţă2. – Din it. obbligo.

ÓBLIGĂ s. v. cambie, poliţă, trată.

OBLIGÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forţa, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja.

obligá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblíg, 3 sg. şi pl. oblígă; conj. prez. 3 sg. şi pl. oblíge

óbligă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. óbligii; pl. óbligi

A SE OBLIGÁ mă oblíg intranz. A-şi asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

A OBLIG//Á oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu forţa (să facă ceva); a sili; a forţa; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Nobleţea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-şi o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].

OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ♢ a da, a lua asupră-şi o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)

obligá (-g, -at), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s.f.; obligator(iu), adj.; obligaţi(un)e, s.f.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten