DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

pac

Ads by Google:

PAC1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc şi neaşteptat al unei mişcări, al unei acţiuni etc. – Onomatopee.

PAC2, pacuri, s.n. (Reg.) Pachet (de tutun); legătură; ghem1 – Din germ. Pack.

PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din ţigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de aţă, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.

PAC s. v. pachet.

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de armă.)

pac(-pac) interj.

pac (de tutun) s. n., pl. pácuri

pâc(-pâc) interj.

PAC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o împuşcătură, de o lovitură etc.). /Onomat.

PÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de fumători, când trag fumul din ţigară sau din pipă). /Onomat.

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acţiune bruscă). – Var. paf. Creaţie expresivă, cf. poc şi it. pacchiare „a pocni“, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcţiune), cf. tic-tac; păcănit, s.n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s.f. (castanietă); păcăli, vb. (a înşela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziţia semantică de la „plesnitură“ la „capcană“, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicaţie cunoscută; relaţia sugerată de Puşcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi uşor“, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s.f. (înşelare, vicleşug); Păcală, s.m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma şi toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s.f. (înşelăciune); păcălici, s.m. (înşelător, trişor); păcălitor, adj. (înşelător); păcălitură, s.f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli“.

pac (-curi), s.n. – Pachet, legătură. Germ. Pack (Tiktin). Se zice mai ales despre pachetele de ţigări şi despre gheme (de aţă, de bumbac etc.). Este dubletul lui paşcă, s.f. (Mold., pachet de ţigări), din germ., prin intermediul rus. pačka, şi al lui pacioc, s.n. (Mold., pachet de tutun), probabil prin rut.; paclă, s.f. (Banat, pachet de ţigări), cu suf. dim. germ. -el, în loc de -lein, caracteristic săs. şi bavarez (W. Henzen, Deutsche Wortbildung, Tübingen 1957, p. 146); patvagon, s.n. (vagon de marfă), din germ. Packwagen.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten