DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

paducel

Ads by Google:

PĂDUCÉL, păducei, s.m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în bucheţele, cu fructe comestibile, care se cultivă şi ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăieşte pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Din lat. *peducellus.

PĂDUCÉL s. v. bătătură, clavus, lichen, panariţiu, sorb.

PĂDUCÉL s. 1. (BOT.; Crataegus monogyna) (reg.) căcădară, gherghin, mărăcine. 2. (BOT.; Crataegus oxycantha) (reg.) gherghim, măceş, (înv.) ramn. 3. (MED.) (reg.) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniţă, trântitură. (~ la talpa piciorului.)

păducél s. m., pl. păducéi

PĂDUCÉ//L1 ~i m. Arbust (mai rar arbore) spinos, cu frunze lombate, cu flori albe şi cu fructe cărnoase, comestibile, de culoare roşie, brună sau neagră. /<lat. peducellus

PĂDUCÉ//L2 ~i m. pop. Boală de piele la tălpi sau la degetele picioarelor, care se manifestă printr-o mâncărime puternică. /<lat. peducellus

păducél (-ei), s.m. – 1. Scaiete (Crataegus oxyacantha). – 2. Rîie a oilor. – 3. Mîncărime sau furnicătură pe tălpile picioarelor. – Mr. piducl’aş, megl. piduţel. Lat. *peducellus „sarcopt“, în loc de peducullus (Puşcariu 1239; Candrea-Dens., 1305; REW 6349; Puşcariu, Dacor., VII, 479), cf. it. pedicello „viemişor“. Numele de spin se explică prin usturimea produsă de fructul său. Scriban îl explică prin credinţa populară că ar provoca furnicătură; dar e vorba de o etimologie populară. – Cf. păduche.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten