DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

rade

Ads by Google:

RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) tăia cu briciul sau cu maşina de ras părul, barba sau mustăţile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ♢ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeţi) mustaţa, se spune pentru a arăta că eşti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăţa părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peşte. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subţire de deasupra unui lucru. ♦ A şterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunţi. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a şterge de pe faţa pământului. ♢ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-şi manifesta veselia sau satisfacţia printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, scoţând în acelaşi timp sunete specifice, succesive şi nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-şi râde) în barbă (sau pe sub mustaţă) = a râde reţinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în faţă, în obraz) = a sfida pe cineva; a-şi bate joc de cineva care este de faţă. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulţumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la“) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-şi bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) şi câinii (sau şi curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de ruşine, s-a compromis. ♦ A nu ţine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispreţui. – Lat. ridere.

A râde ≠ a plânge

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau şi ~.) 2. (prin Ban.) a(-şi) târtăi, (înv.) a(-şi) mădări, a(-şi) rânji. (De ce ~ de el?)

RÁDE vb. v. reteza, tăia.

RÁDE vb. 1. a (se) bărbieri. (Şi-a ~ mustaţa.) 2. v. răzui. 3. v. distruge.

ráde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. rad, 1 pl. rádem, perf. s. 1 sg. răséi, 1 pl. ráserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. rádă; part. ras

râde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. râdă; part. râs

A RÁDE rad tranz. 1) (păr, barbă, mustaţi) A tăia de la rădăcină, înlăturând complet (cu briciul sau cu maşina de bărbierit); a bărbieri. 2) (persoane) A lipsi de păr cu ajutorul bri-ciului. ♢ ~ (pe cineva) fără săpun a critica foarte aspru. ~ o mamă de bătaie a bate zdravăn. ~ o palmă a da o palmă (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curăţa de elementele necomestibile (păr, solzi, murdărie etc.). 4) (unele straturi subţiri) A despărţi de unde este prins (cu o unealtă tăioasă). 5) (legume) A curăţa de coajă. 6) A da prin răzătoare; a răzui. 7) fig. A face să nu mai existe; a şterge (de pe faţa pământului); a distruge; a pră-pădi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de cărţi) A face să piardă toţi banii. 9) rar (despre păsări în zbor, proiectile lansate etc.) A atinge uşor la suprafaţă (apa, pămân-tul). /<lat. radere

A RÂDE râd intranz. 1) A-şi exprima buna dispoziţie prin râs. ~ cu poftă. ♢ ~ în barbă (sau pe sub mustaţă) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simţi o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promiţătoare. 2) A-şi bate joc (de cineva sau de ceva). ♢ ~ cuiva în nas (sau în faţă, în obraz) a sfida făţiş pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuşi. Râd şi câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten