DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

tabu

Ads by Google:

TABÚ, tabuuri, s.n. Interdicţie cu caracter religios, în anumite societăţi primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicţie rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din pudoare etc. ♦ Fenomen de evitare a folosirii unui cuvânt şi de înlocuire a lui cu un altul, din superstiţie sau din pudoare; interdicţie de limbaj. – Din fr. tabou.

TABÚ s. interdicţie. (tabu de vocabular.)

tabú s. n., art. tabúul; pl. tabúuri

TABÚ ~uri n. 1) (în societatea primitivă) Interdicţii cu caracter religios, în legătură cu întrebuinţarea, atingerea unor obiecte, fiinţe sau utilizarea cuvintelor (care le denumesc), considerate sacre sau impure; interdicţie de ritual. 2) fig. Obiect sau problemă despre care este interzis să se discute. 3) Evitare (din superstiţie sau din pudoare) a folosirii unor cuvinte şi substituirea lor prin altele; interdicţie de limbaj. [Art. tabuul; Sil. -bu-ul] /<fr. tabou

TABÚ s.n. 1. Ceea ce este considerat sacru şi în mod sacramental inhibitoriu în religiile polineziene. ♦ Ceea ce este sacru şi interzis în toate formele de religii primitive şi chiar evoluate. ♦ Situaţie, obiect, timp, loc, persoană, funcţie făcând obiectul unei credinţe sau al unor practici religioase. 2. (Fig.) Interdicţie, prohibiţie nejustificată. ♦ (Fam.) Persoană de care nimeni nu se poate atinge, care nu poate fi criticată sau atacată, discutată; lucru, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu poate fi criticată. 3. Tip de interdicţie de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază, metaforică, ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase. [< fr. tabou, cf. polinez. tabu – sacru].

TABÚ s.n. 1. Ceea ce este considerat sacru şi în mod sacramental inhibitoriu în religiile polineziene. ♦ Ceea ce este sacru şi interzis în toate formele de religii primitive şi chiar evoluate. ♦ Situaţie, obiect, timp, loc, persoană, funcţie făcând obiectul unei credinţe sau al unor practici religioase. 2. (Fig.) Interdicţie, prohibiţie nejustificată. ♦ (Fam.) Persoană de care nimeni nu se poate atinge, care nu poate fi criticată sau atacată, discutată; lucru, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu poate fi criticată. 3. Tip de interdicţie de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică, ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase. [< fr. tabou, cf. polinez. tabu – sacru].

TABÚ s. n. 1. (în religiile primitive) interdicţie cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancţiuni de ordin magic şi social. ♢ situaţie, obiect, persoană, funcţie (interzise) obiect al unei credinţe sau al unor practici religioase. 2. (fig.) interdicţie nejustificată. ♢ (fam.) persoană, obiect, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu pot fi criticate. 3. interdicţie de vocabular determinată de superstiţii sau de pudoare, care duce înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază, metaforice. (< fr. tabou)


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten