DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane

Cauta un cuvant:

ocari

Ads by Google:

OCĂRÍ vb. IV v. ocărî.

OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. şi pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. şi pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.

OCĂRÎ vb. v. înjura.

OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, dispreţui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri.

ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ocăráscă

A OCĂR//Î́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati

ocărî (-rắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra“, ukarjati „a acuza“ (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć. – Der. ocară, s.f. (injurie, insultă, oprobiu, ruşine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., ruşinos); ocarnic, adj. (înv., ruşinos).