DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane

Cauta un cuvant:

palamar

Ads by Google:

PĂLĂMÁR¹, pălămari, s.m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

PĂLĂMÁR², pălămare, s.n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s.n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.

PĂLĂMÁR s. v. odgon, paracliser, parâmă, ţârcovnic.

pălămár (paracliser) s. m., pl. pălămári

pălămár (odgon) s. n., pl. pălămáre

PĂLĂMÁR¹ ~i m. reg. Persoană care îngrijeşte de o biserică, îndeplinind şi anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; ţârcovnic. /<ucr. palamar

PĂLĂMÁR² ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâmă. /<turc. palamar, ngr. palamári

pălămár (-ri), s.m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold. – Der. pălămărie, s.f. (funcţie de paracliser).

palamár (-re), s.n. – Cablu, funie. – Var. (Munt.) pălimar, pălămar. Mr. pălămar. Cat. palomer › it. palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Şeineanu, ZRPh., XXX, 311; Şeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer, Gr., 106), cf. tc., alb., sb., cr., bg. palamar. – Cf. parîmă.